În anul 2025 se împlinesc 1700 de ani de la desfășurarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea (325) și de la formularea primelor articole din Crez. În anul 2024, preoții cu preocupări catehetice constante au găsit potrivit să dezvolte un proiect de aprofundare a Crezului ortodox, pe care nașii îl rostesc la botezul unui prunc, având mai apoi datoria să-l învețe pe acesta conținutul mărturisirii de credință. Rostit la slujbele Bisericii, dar și în rugăciunile particulare, Crezul este cel care definește identitatea creștinului, de unde și nevoia ca acesta să cunoască această sinteză a învățăturii de credință și să se identifice cu ea.
Astfel, după ce anul trecut a fost stabilită, în mai multe întâlniri de lucru, tematica și obiectivele proiectului catehetic, în 2025 se continuă cu alcătuirea catehezelor și susținerea lor în parohiile unde păstoresc preoții participanți.
La atelierul de formare catehetică au participat pr. dr. Bogdan Racu, inspector pentru Învățământ și Cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, responsabilii de catehizare din cele două protopopiate și preoții care s-au evidențiat prin activitățile catehetice din parohie.
Atelierul de formare a avut două sesiuni, în cadrul cărora preoții participanți au lucrat împreună pentru a definitiva conținutul și au stabilit obiectivele pentru direcția comună de catehizare ce a fost aleasă la întâlnirea precedentă. În sesiunea a doua, fiecare participant a prezentat câte o metodă ce poate fi aplicată eficient în catehezele ce vor fi elaborate. La finalul atelierului au fost trasate sarcinile de lucru pentru fiecare participant până la viitoarea întâlnire.
Prin aceste întâlniri se dorește o eficientizare a catehezelor care sunt susținute de către preoți, atât la nivel parohial, cât și la nivel de protopopiat. Echipa creată în acest sens, formată din preoți din cele două protopopiate, își dorește ca activitatea catehetică să fie una eficientă, să aducă folos credincioșilor și să-i ajute în urcușul duhovnicesc.
Atelierul de formare la care am participat a fost o experiență bine organizată, relevantă și extrem de utilă pentru dezvoltarea profesională și personală a participanților. Încă de la început, s-a remarcat atenția acordată detaliilor logistice, precum și claritatea obiectivelor propuse.
„Conținutul atelierului a fost bine structurat, actual și adaptat nevoilor grupului sau, mai degrabă, a venit în ajutorul consolidării unor cunoștințe deja dobândite de la atelierele anterioare. Temele abordate au fost prezentate într-un mod interactiv și aplicat, reușind să capteze atenția și să stimuleze gândirea critică și colaborarea între participanți. Formatorii au dat dovadă de profesionalism, empatie și deschidere, creând un mediu de învățare prietenos, în care toți participanții s-au simțit încurajați să își exprime ideile și să contribuie activ. Au răspuns cu răbdare la întrebări, au oferit exemple relevante și au menținut o atmosferă pozitivă pe tot parcursul atelierului. Consider că acest atelier a avut un impact real, oferind nu doar informații noi, ci și motivație pentru implementarea celor învățate. A fost o oportunitate excelentă de formare, dezvoltare și conectare cu alți profesioniști. Mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea atelierului pentru efort, implicare și dedicare. A fost o experiență valoroasă, cu rezultate concrete și durabile.”
(Pr. Teofan Justinian Curelariu, Parohia „Sf. Ierarh Nicolae” Iezer, Protopopiatul Dorohoi)
„O experiență frumoasă! Un atelier de formare cu multe învățături și experiențe diverse, expuse de părinții participanți la formarea catehetică. Părintele inspector Bogdan Racu ne-a împărtășit, din experiența sa catehetică, aspectele profunde și sensibile ale trăirilor duhovnicești și aplicării învățăturilor creștine în contextul actual. Țin să mulțumesc părintelui Andrei Silviu Grigore, de la Parohia Smârdan, Protopopiatul Darabani, pentru ospitalitate și pentru atenția pe care ne-a arătat-o.” (Pr. Constantin Bistricianu, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Șendriceni, Protopopiatul Dorohoi)
„Atelierul a fost o experiență nouă pentru mine, am întâlnit oameni frumoși care ne-au împărtășit din experiența lor, având de învățat de la fiecare. Activitatea s-a desfășurat într-un ambiant plăcut, toți participanții au fost implicați, sesiunile de lucru au fost bine structurate și de un real folos. Astfel de întâlniri ne ajută să ne îmbogățim și din punct de vedere intelectual, dar și sufletește, și ne motivează să fim activi în parohiile în care am fost rânduiți, activitatea catehetică ocupând un loc fruntaș. Am încheiat atelierul cu nădejdea că ceea ce am conturat astăzi, precum și temele care vor fi rezolvate ulterior, sunt de un real folos atât pentru noi, preoții, cât și pentru credincioșii păstoriți.” (Pr. Alin-Florin Gherasim, Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” Mlenăuți, Protopopiatul Darabani)
(Pr. Ionuț-Viorel Pușcașu, responsabil catehizare în Protopopiatul Darabani)